Cum sa ai un teren de fotbal la standarde UEFA

Realizarea unui teren de fotbal la standarde UEFA impune solicitarea de consultanță independentă din partea unui expert. Acesta oferă îndrumare specifică și adaptată pentru fiecare teren. Un astfel de teren nu va fi doar în circuitul competițiilor internaționale importante, dar va oferi și o experiență extraordinară tuturor beneficiarilor, de la jucători până la susținători.

Proiectarea oricărui teren de fotbal începe cu o analiză complexă a scopului pentru care se amenajează, a modului în care va fi utilizat, a tipurilor de activități derulate, intensitatea cu care va fi folosit și ce feluri de beneficiari există.

Cerințe esențiale pentru un teren de fotbal la standarde internaționale:

  1. Personalul responsabil de managementul terenului
  2. Planul și infrastructura terenului
  3. Operațiuni și echipamente de întreținere
  4. Pregătirea terenului pentru partide
  5. Înlocuirea de urgență a gazonului

1. Personalul responsabil de managementul terenului

Existența unui îngrijitor șef pentru un teren de fotbal este foarte importantă. Pentru un teren la standarde UEFA este esențială. Persoanele responsabile cu menținerea în stare bună a terenurilor utilizate pentru partidele de joc și antrenamente ocupă o funcție cheie în managementul gazonului.

Un îngrijitor șef va primi toată atenția din partea investitorilor, publicului, jucătorilor și a massmediei pentru aspectul și performanțele terenului. Toate operațiile realizate pe un teren trebuie păstrate într-un jurnal de personalul din subordinea îngrijitorului. Acest jurnal este un document operațional care trebuie să fie disponibil pentru consultarea lui de către UEFA sau alți actori interesați. Coordonarea, supravegherea și instruirea personalului, asigurarea calibrării corespunzătoare și întreținerii corecte a echipamentelor de întreținere conform standardelor impuse, planificarea tuturor activităților conform orarului de evenimente organizate pe stadion și intervenția rapidă în situațiile de risc, reprezintă doar câteva din atribuțiile de care un îngrijitor șef trebuie să le asigure permanent.

În situația în care întreținerea terenului nu este realizată cu personalul propriu și această activitate este externalizată, personalul contractat trebuie să respecte recomandările și cerințele impuse de nivelul de calitate al terenului. În acest caz, supravegherea și modul în care performează persoanele cotractate sunt supervizate de persoana care se ocupă de managamentul terenului.

O altă cerință specifică UEFA este legată de numirea unor consultanți din partea federației, care au rolul de a monitoriza calitatea terenului în cadrul unor partide specifice sau pe parcursul anului. Acești specialiști oferă consultanță și asistență cu privire la pregătirea, întreținerea, utilizarea și repararea terenului. Mai mult, pot efectua teste de performanță și identifica care sunt factorii de risc și situațiile cu prioritate în a fi gestionate.

2. Planul și infrastructura terenului

Orice teren proiectat și realizat conform standardelor impuse de federațiile internaționale trebuie să respecte anumite cerințe specifice. Alegerea metodei de construire și a materialelor folosite, proiectarea sistemelor din platforma de fundare, disponibilitatea și calitatea echipamentelor și consumabilelor pentru întreținere, disponibilitatea unor sisteme suplimentare de iluminat și a unor prelate pentru gazon acolo unde condițiile naturale nu favorizează creșterea pe tot parcursul anului sunt doar câteva dintre aspectele care trebuie luate în considerare atunci când se realizează managementul unui astfel de teren.

UEFA are anumite reglementări specifice privind infrastructura stadioanelor, în special în ceea ce privește sistemele de încălzire subterană și acoperirea terenului în anumite medii. Planul sistemului de drenaj începe cu analiza în laborator a tuturor materialelor folosite în construirea unui teren, pentru a fi utilizate materiale (nisip, pietriș) cu particule de dimensiuni potrivite. De asemenea, pentru realizarea unei scurgeri adecvate, trebuie să se realizeze de către specialiști calcularea dimensiunii, adâncimii și distanței dintre conductele de scurgere laterale și principale.

În ceea ce privește irigarea terenului de fotbal, trebuie să se instaleze doar sisteme de irigații pop-up complet automate, dacă se dorește găzduirea unei partide UEFA. Aceste sisteme sunt obligatorii, deoarece sunt mai ușor de controlat, asigură distribuția uniformă a apei, timpii de irigare sunt mai mici și pot asigura un program de irigare adaptat pentru pauza dintre reprize și după finalizarea meciurilor. Un sistem de irigare corespunzător poate avea de la 20 până la 35 de capete de aspersor, care au un diametru de 50 mm la suprafață. Cerințele de irigare pot ajunge la 80m³ pentru un teren de 8000m².

Sistemele de încălzire ale terenului trebuie să fie amplasate la cel puțin 250 mm în substrat, conductele fiind așezate la distanțe de 250-300 mm. De asemenea, sistemul de Operațiuni și echipamente de întreținere încălzire trebuie să fie împărțit în zone separate, astfel încât fiecare zonă să poată fi încălzită individual. Toate stadioanele care au sistem de încălzire subterană trebuie să furnizeze un certificat la începutul sezonului către UEFA care să ateste funcționalitatea și întreținerea corectă a boilerului. Pentru susținerea creșterii pe perioada iernii, pot fi utilizate împreună cu sistemul de degivrare și prelate speciale pentu gazon. Pentru stadioanele cu medii dificile de creștere și care găzduiesc partide importante este necesar să se ia în considerare utilizarea unor sisteme de aspirație și ventilare. O altă soluție de stimulare a creșterii gazonului este repezentată de sistemele de iluminat artificial, care pot asigura fotosinteza pe perioada sezonului rece. Combinarea sistemelor de degivrare, a prelatelor și a sistemelor de iluminat artificial vor asigura condițiile optime de joc, în special în lunile de iarnă.

Alegerea soluției potrivite de instalare a gazonului depinde foarte mult de amplasarea terenului și de climat. Perimetrul terenului trebuie să aibă în schimb o porțiune de minim 1 m de gazon natural dincolo tușă și o porțiune de 2-3 m, până la panourile publicitare, de gazon artificial, preferabil FIFA Quality Pro.

3. Operațiuni și echipamente de întreținere

În ceea ce privește întreținerea terenurilor de sport realizate la standarde UEFA, nu există o listă completă a echipamentelor recomandate, de aceea se consultă un specialist pentru fiecare caz în parte. Însă orice administrator de teren trebuie să se asigure că are cel puțin următoarele echipamente și utilaje de întreținere: mașini de tuns iarba, aeratoare, semănătoare, utilaje de stropit, tractor cu anvelope speciale pentru gazon, marcator, utilaje de distribuire a fertilizanților și a tratamentelor, dispozitive pentru înlăturarea apei, furci, greble, sisteme de iluminat, prelate de acoperire, ventilatoare.

Tunderea gazonului cu mașina de tuns cu cilindru este recomandată de fiecare dată în prezentarea partidei. Tunderea cu mașina de tuns cu cap rotativ se utilizează doar pentru curățarea suprafeței de joc. Înălțimea maximă a gazonului trebuie să fie de 28 mm, tunderea realizânduse în linii drepte, pe lățimea terenului, perpendicular pe linia de tușă. Nicio altă metodă de tundere nu este permisă pentru partidele UEFA. Primele patru benzi trebuie să aibă o lățime de 5,5 m, celelalte cinci benzi din fiecare jumătate având o lățime uniformă. Tunderea cu mașina de tuns cu cilindru se face cu 2 zile înainte de partidă, iar alte operațiuni de tuns se realizează înaintea partidei. Dimensiunile terenului și trasarea marcajelor reprezintă două dintre cele mai importante aspecte de întreținere a unui teren la standarde UEFA. Un teren care respectă standardele trebuie să aibă 105m x 68 m. Marcajele trebuie să respecte Legile jocului publicate de Comisia FIFA și să aibă următoarele caracteristici: o grosime de maxim 12 cm, punctele pentru lovitura de pedeapsă să aibă un diametru de 200 mm, cercul din centru un diametru de 240 mm, iar liniile din fața porților să fie paralele cu cele din spatele porților.

În funcție de perioada anului, tipul de gazon și sezonul de joc se aplică o anumită cantitate de fertilizator. În perioada de utilizare intensă a terenului se aplică o cantitate de până la 20 de tone de fertilizant, în timp ce în perioada renovărilor se aplică cantități de până la 80 de tone de fertilizant pe teren.

Pentru realizarea unei aerări corecte trebuie să fie disponibilă o gamă variată de dinți, de la 6 mm la 12 mm. Astfel, se poate crea o suprafață îmbunătățită din punct de vedere al infiltrării apei și al schimbului de aer. Tot prin aerare se poate reduce duritatea terenului înaintea unei partide, fără a fi afectat aspectul.

Atunci când nu există o presiune de timp pentru instalarea gazonului pe o suprafață de joc, se recomandă însămânțarea. Această metodă reprezintă o soluție mai bună atât din punct de vedere agronomic cât și în ceea ce privește calitatea jocului. În acest caz, un teren însămânțat va avea nevoie de până la 50 de zile pentru a putea fi utilizat, în funcție și de condițiile disponibile.

Scarificarea este foarte importantă pentru că asigură îndepărtarea și controlarea firelor uscate. Activitatea de scarificare se realizează îanintea unei partide, atunci când există destul timp pentru recuperare.

Înainte de aplicarea unui tratament, în caz de buruieni, dăunători sau boli, este necesară identificarea corectă a problemei pentru a se putea utiliza un erbicid, un fungicid sau un pesticid adecvat. Îngrijitorul șef trebuie să mențină un jurnal cu observații legate de lucrările de remediere efectuate.

În cazul unor condiții meteo nefavorabile, în special atunci când sunt averse puternice, există soluția de aerare de suprafață sau utilizarea unui sistem impermeabil de acoperire a terenului. De asemenea, dacă sunt disponibile, pot fi folosite pentru înlăturarea apei raclete manuale și role din spumă, cu rezervor integrat pentru colectarea apei.

4. Pregătirea terenului pentru partide

Înainte de o orice partidă este foarte important ca operațiile de întreținere să respecte cerințele UEFA. De la pregătirea terenului pentru sesiunile oficiale de antrenament, pregătirea terenului pentru partide, la operațiile efectuate în ziua partidei și după partidă, fiecare activitate realizată este importantă și trebuie să respecte cerințele impuse. Un aspect important în toate operațiunile efectuate pentru pregătirea terenului pentru partide este menținerea legăturii cu reprezentanții UEFA, care aprobă și monitorizează modul în care sunt respectate condițiile pentru desfășurarea partidelor.

Pentru sesiunile oficiale de antrenament se efectuează operațiuni ca: reparații ale stratului de turbă, instalarea temporară a stâlpilor și plaselor, curățarea, tunderea și fertilizarea suprafeței. În cazul pregătirii terenului pentru partide se realizează următoarele: aplicare de substanțe nutritive cu cel mult 24 de ore înainte, aplicare de substanțe chimice pentru protejarea plantelor cu cel mult 48 de ore înainte, tundere, trasare marcaje, irigare și periere. În dimineața din ziua partidei un delegat UEFA, observatorul de arbitru, un reprezentant al echipei de arbitri și managerul de joc vor efectua o inspecție a terenului de joc și a zonelor din jur. În ziua partidei se realizează următoarele activități: o tundere cu ajutorul unei mașini cu cilindru, se instalează stâlpii, plasele și fanioanele, se retrasează liniile, se repară stratul de turbă după încălzire, înaintea loviturii de început și în pauză și se irigă gazonul. După partidă se curăță suprafața terenului de reziduuri, se înlătură stâlpii, plasele și fanioanele și se repară stratul de turbă. Apoi se reiau operațiile de întreținere pentru partida următoare.

5. Înlocuirea de urgență a gazonului

Pe parcursul unui sezon de joc, datorită condițiilor meteo aspre și utilizarea excesivă a terenului, există posibilitatea unei deteriorări rapide a gazonului, ceea ce necesită înlocuirea acestuia. Deși înlocuirea completă a gazonului în timpul sezonului este rară, este obligatoriu să fie contactați reprezentanții UEFA atunci când apar probleme. În cazul înlocuirii, trebuie concepute planuri cât mai clare pentru a putea asigura o tranziție cât mai reușită și o fixare a gazonului în cel mai scurt timp posibil.

Realizarea și întreținerea unui teren de fotbal la standarde UEFA implică resurse mai multe față de un teren normal, dar și personal specializat și stabilirea unei relații foarte bune cu reprezentanții federației, care să ajute la îndrumarea și monitorizarea administrării terenului în cele mai bune condiții.

Toate operațiiile de pregătire și întreținere a terenului trebui supravegheate îndeaproape de cei de la UEFA, însă numai așa un teren poate să asigure condiții de joc la cea mai înaltă calitate și să aibă performanțe comparabile cu alte terenuri care repezintă un standard internațional.